vineri, 28 martie 2014

cum am aflat ce este un haikú

 Până să încep povestea trebuie să vă spun că are legătură cu un personaj despre care nu îmi face plăcere să îmi amintesc.Totuși, am învățat în toți anii aceștia, de când nu mai am de a face cu el, să iau și partea bună, cea educativă, a acestei relații. Nu voi intra în amănunte, voi spune doar că din orice doză de rău putem lua energia de a lua decizii bune (îmi voi face curaj și vă voi povesti și despre asta, la un moment dat...).

 Întâmplarea s-a petrecut într-o zi de toamnă, acum mulți ani, în fața Bibliotecii Bucovinei din Suceava (pe vremea aceea Biblioteca Județeană), unde împreună cu un coleg încercam să facem un plan legat de o lucrare pentru școală, ceva de genul acesta, nu mai știu exact... Cădeau frunze din copaci, era cald și soare, iar noi râdeam în hohote, când brusc, fără vreo legătură cu ce discutasem până în clipa aceea, a zis: să intrăm, trebuie să îți dau să citești ceva.
În ziua aceea am citit primul haikú, acesta:

Vânt ce bate - 
întrebă-l ce frunză 
va urma să cadă. (Natsume Soseki, tradus și la noi, prin anii '70-'80 - ”Zbuciumul inimii”, ”Călătoria”)

 După acest moment ne-am făcut obiceiul să ne citim diverse, eu proze scurte, el poezii. Am ținut-o așa vreo trei ani, până într-o zi când am luat hoărârea de a fi definitiv împreună, iar ”vraja” s-a rupt și am intrat într-o poveste urâtă ce a dus la... un capăt de drum.

Un timp am spus că după toate cele petrecute nu am rămas cu nimic, doar cu timpul pierdut, cu suferința fizică și psihică, dar după o vreme, încercând să înteleg de ce mi-a fost dat mie să îl întâlnesc pe acel om, am concluzionat că, probabil, pentru a învăța să îmi asum lucruri, greșeli, decizii pripite, pentru a avea mereu încredere în mine și în primul impuls, acela care acum mă face să nu mă înșel aproape niciodată în privința oamenilor cu care am de-a face - caci eu știam încă din primul moment că nu e omul potrivit pentru mine.  Și, desigur, pentru a prinde drag de ideea asta genială de a concentra lumi, stări și sentimente în cîteva silabe.

Plecasem, dimineață, în postarea de pe facebook, de la faptul că se scutură primele flori din copaci, de aceea, pentru voi, am ales și ceva... de primăvară, cu promisiunea că, dacă vă place, voi reveni asupra subiectului haikú.

Primăvara
lumea nu mai este
decât flori de cireş.
(Ryokan)
Sfârșit de săptămână așa cum vă doriți!:)
 Cu drag, Mary!

continuarea poveștii de ieri

Gata, pe facebook, prietenii au dat indicii, apoi cineva a făcut muncă de detectiv și s-a aflat: este vorba despre cartea "Șugubina", scrisa de domnul Mircea Diaconu.
Dacă o găsiți în anticariat, cumpărați-o cu încredere, face toți banii! :)
 Notă: între timp cartea s-a reeditat, o găsiți aici.

cum mi s-a "întâmplat" o carte

  N-o să vă spun încă despre ce carte este vorba, dar o să vă dau indicii și o să vă zic povestea cumpărării ei - poate ghicește cineva... 
 Este volumul de debut al unui scriitor, putem să-i spunem chiar artist, căci nu greșim absolut deloc. Este o carte scrisă în cel mai simplu, fermecător și curat mod, cu simț al umorului fin, bine dozat. Conține șapte proze scurte, primul titlu fiind "Vaca..." - deja indiciul este serios ;-)

 Nu seamănă cu nimic din ce citisem până la momentul cumpărării ei, poate de aceea mi-a plăcut și m-a impresionat atât. Dar să vă spun cum am ajuns să intru în posesia ei, într-o zi rece, pe o ploaie teribilă... Pe drumul dintre Favorit și Piața Moghioroș, prin dreptul Bisericii Catolice stau mereu diverși cetățeni care vând una-alta, de la flori, la lucruri nefolositoare, cărți sau bijuterii vechi și uneori desperecheate sau stricate (pe care-mi place să le iau, să le curăț și să le modific, să le dau altă viață, dar asta-i altă poveste...). V-am spus, în ziua aceea ploua. Ploua rău, nu era lume pe stradă, iar eu mergeam grăbită, gata să-mi iau zborul cu umbrelă cu tot, când în fața mea se ivește brusc un nene ușor "vesel". Salutându-mă, ca și cum eram vechi prieteni, îmi spune că el vinde cărți recuperate de pe... te miri unde, că e o vreme înfiorătoare (de parcă eu nu vedeam) și că este convins că o doamnă care se încumetă pe așa condiții meteo nu va fi deranjată de abordarea lui nepotrivită, că "ce s-o mai lungim" vrea să cumpăr ceva de la el, îi trebuie bani, nu contează suma, că are multe cărți faine, deși cam plouate și că orice aș alege, mă sfătuiește să cumpăr cartea "asta", cu 1 leu, că-i minunată, în plus autorul e... :-). Așadar am luat-o. În rest nu mai țin minte nimic, doar discuția, prețul cărții și faptul că am început să o citesc în acea zi și mi-a plăcut tare! Îl țin minte și pe om, l-am mai văzut de câteva ori stând pe trotuar, vânzând nimicuri sau cine știe ce comori...
 A fost 1 leu bine investit, am recitit cartea de mai multe ori și vă invit și pe voi să citiți câteva rânduri:

"În capătul străzii trona statuia unui domnitor, ctitor al orașului, și alături, la fel de nemișcat, un paznic bătrân cu o pușcă ruginită, atârnată de umăr, ca de un cuier. Se anima la ora trei fix, ca să-și pună dopuri în urechi împotriva zgomotului, deși vârsta rezolva oarecum problema, cânta încet "fată mare, tristă tare" și timpul trecea, neluat în seamă.
După aceea, orașul părea mort. Doar câte un fluierat de locomotivă venea de la gară și apoi, ca un ecou, o trăsură străbătea leneșă orașul, hurducăind noii pensionari spre vilele din pădure.
Nimeni nu vedea cum, la una din feresterele spitalului, doi ochi aprinși urmăresc fiecare mișcare a orașului. De dimineață până seara, o fată stătea nemișcată la fereastră, ca un tablou așezat din greșeală înspre afară... "


 Sper că v-a plăcut ce ați citit! Dacă veți vrea să aflați despre ce carte este vorba, vă voi spune, dacă nu, rămâne o simplă "poveste".

 Cu drag, Mary!

Note: Volumul a apărut la Editura Albatros, anul 1977.
          Sursa imaginii, aici.

joi, 27 martie 2014

miercuri, 26 martie 2014

bun (re)găsit!

 Dragilor, taman acu', în epoca în care blogurile nu mai sunt la modă, iata-mă, m-am întors, la fel de "verde" și plină de energie ca în urmă cu cinci ani când am postat prima fotografie pe această platformă, gata de scris despre... oi vedea ce mi se pare interesant, important si demn de nelăsat uitării :-)

 Am renunțat cu greu la blogurile vechi, pline de fotografii, prieteni, întamplări faine, dar aveam un sentiment apăsator, ca atunci când mă aflu în mulțime și nu am destul spațiu personal... Asupra unor lucruri voi reveni, probabil unele materiale vor fi repostate, majoritatea rubricilor (calendar subiectiv, recomandări, idei verzi,  școală, povești adevărate sau nu, Bubu) se vor regăsi și aici, dar îmi propun să vin așa... cu mai multă energie, ca un exercițiu pe termen lung, ca să nu uit, ca să meargă mai departe povestea personajului Vaca Verde.

Mă cunoașteți, nu-i cazul să va povestesc cine și cum sunt, v-ați obisnuit deja cu stilul liber, cu toanele, cu culorile și nuanțele... așa că n-o mai lungesc cu vorba.
Nu știu cât de des voi apuca să scriu, dar sper să găsiți  plăcerea de a reveni ori de câte ori postez câte ceva. În rest, ne auzim pe Facebook, acolo sunt "în timp real" ;-)

 Cu drag, la buna citire, Mary!

Foto: Ioana (martie 2014)