marți, 29 aprilie 2014

luni, 28 aprilie 2014

Baloane de săpun

 Și se făcea că lumea era, în mare parte, din baloane de săpun, doar că eu nu știam care sunt oamenii și lucrurile "balon", căci totul părea normal. Dispăreau bucăți de trotuar când pășeam, mi-a dispărut geanta când am vrut să iau ceva din ea, vedeam oameni cum nu mai sunt pur și simplu... Mi se părea amuzant și aș fi experimentat, dar îmi era teamă să nu mă ating de ceva care să mă risipească :) 
Totuși, știam și în vis că visez, că așa ceva nu există, ca are să sune ceasul și se va sfârși povestea, așa că am hotărât să mă trezesc singură, atingând un balon mic, colorat, în chip de buton-sonerie ce s-a transformat pe loc într-o insectă ce zbura în cerc, pe lângă mine :D
Sunt bine, a fost doar un vis, nu cred să ramân cu sechele serioase... ;) Bună ziua de luni, dragilor!

joi, 24 aprilie 2014

teme si dileme... :)

 Iaca tema la "educatia pentru sanatate", clasa a IV a: piramida alimentara - de desenat si invatat ce si cum, construieste un regim alimentar tinand cont de piramida... Taman acu', dupa sarbatori, cand dupa ce au indesat acasa pana la invinetire, cetatenii au luat cu asalt fast-foodurile...
 No, bun asa, Bubu a lipsit la lectia in care au vorbit despre alimentatia sanatoasa si au fost cantariti si masurati, dar ma astept sa i se intample si ei asta. Presupun ca o sa ma cheme la scoala, caci la 1,47 m are 32 de kg, si o sa rezulte ca e subnutrita. Daca le mai zice ca ma-sa a slabit 8 kile in doua luni, s-ar putea chiar sa fie de rau... ;)
 Sigur ca e important sa se discute despre alimentatie, dar nu cred ca un copil de 10 ani e capabil sa isi faca singur regimul alimentar, sincer! Va dati seama ca nimeni, mai ales la cum arata lumea pe strada, nu mananca ce trebuie si cum trebuie. Mai degraba tema asta e de sedinta cu parintii nu de tema acasa.
 Asa ca intrebarea e: fac tema eu sau o las pe ea sa le povesteasca despre cum bea si un litru de lapte pe zi daca are chef, mananca doua portii de bors de loboda, nu mananca paine aproape deloc si e in epoca in care nu ii mai place carnea, asteapta sa vina vacanta sa manance numai fructe, branza si oua? Din punctul meu de vedere Ioana e un copil absolut normal, mananca sanatos, dar in cantitati mici, asa ca faza cu nu stiu cate portii de aia si de ailalta, daca e sa ne uitam la piramida, nu tine, ce zic "specialistii" ca tre' sa indese intr-o zi, ea mananca in 3-4, deeeci...

 La ce sunt bune temele, materiile astea gen "sanatate, "civica" si de ce naiba "ne ducem" la scoala? Dupa patru ani, eu tot n-am prea inteles... 

In foto e Bubu, in 2007, dupa ce daduse atacul la castronul cu crema pentru prajitura :)

miercuri, 16 aprilie 2014

Copii și părinți sau invers

 Îmi place s-o observ pe Bubu, s-o văd ce face când e pusă în anume situaţii, când se află în mulţime, când face ceva ce îi place sau când e în împrejurări care îi crează oarece stres.
 Mă fascinează cât de mult seamănă cu noi. Poate să stea singura, să-şi vadă de-ale ei, cu orele, se pierde în activităţi care îi fac plăcere, observă repede orice schimbare de decor şi de dinamică, chiar dacă aparent nu e atentă, savurează orice îi atrage atenţia (de la lucruri importante, la nimicuri), îi respinge clar, politicos şi categoric pe oamenii pe care nu îi place, socializează instant cu cei pe care îi evaluează ca fiind interesanţi, are opinii ferme despre orice, râde mult, are o doză considerabilă de simţ al umorului, stăpâneşte ironia fină şi mişto-ul (facând o diferenţă clară între ele) şi povesteşte absolut savuros tot ceea ce consideră ea că merită povestit :)

 E calculată ca Dan, tenace, energică, pusă pe fapte, ca mine. E mai echilibrată decât ambii şi parcă mai luptătoare. Nu are experienţă în a-şi gestiona calităţile şi defectele, e sensibilă, chiar poate un pic rezervată față la gloată şi consumerism şi nu e neapărat în ritmul generaţiei ei.
 E cameleonică şi se adaptează repede, dacă trebuie, dar imediat ce a trecut acel ''trebuie'', revine la ale ei, impasibilă.
 De obicei nu se simte bine în mulţime, preferă să fie cu oameni pe care îi ştie şi cu care are ce discuta, dar dacă vrea şi consideră că se impune să se dea în stambă, reuşeşte fără efort să capteze atenţia. E și practică și... artista.

 Nici eu nici Dan nu avem atâtea calităţi, ea e o combinaţie fericită între noi doi, defectele ambilor fiind prezente, dar nu la modul concentrat, extrem.  Uneori e pricinoasă, alteori e peste măsură de comodă sau îmbufnată și cârcotașă, însă imediat ce i se dă un argument raţional, revine asupra comportamentului cu o maturitate şi o seriozitate care mă uimeşte - și asta nu de acum, ci de la doi ani. Ne copiază în tot, de la gesturi, la limbaj, posturi ale corpului, expresii ale feței, la stilul vestimentar. Cu excepția ”perioadei roz”, când nu se îmbrăca decât cu roooz (din fericire i-a trecut în câteva luni), acum mă copiază pe mine întocmai.
 Dacă e la joacă, e mereu lălâie, neatentă și gata să pățească ceva (aici mă recunosc pe mine în copilărie), dacă citeste, gândește, învață, seamănă cu ta-su în proporție de 99%, zici că-s copii xerox. Și aș putea da încă multe exemple...
 Unde vreau să ajung cu toată înşiruirea asta? Ei bine, la faptul că suntem ”suma” oamenilor în preajma cărora ne aflăm mult timp, împrumutăm fără să vrem din firea, din comportamentul, din gusturile lor, din obiceiuri...

 Mulţi părinţi se plâng de faptul că nu mai ştiu cum să gestioneze relaţia cu copiii lor, că sunt depăşiţi, că aceştia fac crize de nervi (cine nu face?), că sunt obositori, agitaţi, că... practic ''nu înţeleg ce s-a întâmplat cu copilul meu''. Răspunsul e la ei, la bunici, la educatori, la prietenii cu care copiii îşi petrec vremea, la stilul (mai mult sau mai puţin echilibrat) de viaţă, la o mulţime de ''lucruri'', de care nu copiii sunt responsabili, ci noi, adulţii.

 Veţi spune că sunt un caz special, că prezint lucrurile simplist şi că am eu ”noroc'', ei bine, nu-i aşa! Noi am crescut-o pe Bubu singuri şi chiar dacă şi mama a petrecut puţin timp cu ea, în vacanţe, am trasat reguli clare şi am ţinut să nu se încalce. La grădiniţă (unde a mers de la 2 ani şi 9 luni) şi la şcoală intră în contact cu sistemul şi cu societatea actuală, iar noi trebuie să luăm fiecare lucruşor şi să-l explicăm, încurajăm, argumentăm, demontăm (de la teme, la comportamentul copiilor, la moda colegelor, la tehnică, la posibilităţi materiale, la ce se cade şi ce nu - și lista se poate prelungi la infinit). Vi se pare uşor? Aflaţi că nu e deloc, presupune energie, tactică, diplomație, tot ce vreți, pentru că nu ne dorim să o manipulăm, să impunem, ci să o facem să înțeleagă, să o lăsăm să ia decizii după ce a priceput cum stă treaba, după ce îi spunem părerea noastră.
Desigur e frustrant uneori, alteori se lasă cu proteste și cu negocieri, dar totul se întâmplă la modul rezonabil, fără ca situația să scape de sub control.  De fiecare dată când se întâmplă ca Ioana să aibă ieşiri, încerc să văd unde e veriga slabă la noi. În afară de cazurile de boală, când devine mofturoasă, sensibilă şi de neînţeles, în rest toate răspunsurile le găsesc la noi - ori nu am avut răbdare cu ea, ori nu am înteles ce vrea sau nu am ascultat-o, ori e obosită pentru că nu ne-am organizat, ori...
 Nu am reuşit să gestionăm tot timpul toate situaţiile la modul optim, nu avem garanţia că vom reuşi, nu consider că avem un copil deosebit de ceilalţi, cred doar că înainte de orice ''verdict'' pus asupra unui copil, adolescent, tânăr, avem obligaţia să ne uităm întâi în oglindă, să ne analizăm temeinic si sincer comportamentul, dramele personale, dramoletele şi angoasele, apoi să punem etichete. E un prim pas pentru a rezolva orice problemă.

 Pentru asta trebuie putere, curaj, echilibru, onestitate şi educaţie. Nu mă feresc să o spun, unora le lipsesc parţial sau total aceste calităţi, iar copiii ajung să sufere mai mult decât îşi pot închipui adulţii din viaţa lor. Scuze nu există, atâta timp cât ai luat decizia de a avea un copil şi eşti în viaţă. Nu ai niciun motiv rezonabil să nu faci tot posibilul ca lui să îi fie bine, oricât de greu ar fi!

 Materialul acesta e început acum ceva vreme, iar astazi, când îl termin de scris, am aflat că un vecin și amic s-a stins din viață după o luptă cumplită de câțiva ani cu o boală grea. Fetița lui are vârsta Ioanei, au fost împreună la grădiniță și îmi închipui că suferă cumplit. Primul lucru ce mi-a trecut prin minte când am aflat vestea, a fost acela că atunci când am discutat cu el acum câțiva ani despre boală, despre tratament (tocmai ce se întorsese acasă după operație și prima serie de tratament), mi-a spus senin și hotărât: voi face absolut tot ce ține de mine să fiu cât mai mult timp lângă ea!...

 Alte cuvinte n-am: încercați să fiți prezenți în viața copiilor voștri în realitate, nu în teorie!

 Mary, cu drag!

marți, 8 aprilie 2014

Fix 50!

 Gata, ”am împlinit” 50! Și nu vorbesc despre ani, nu aici s-a dus ”lupta” timp de 6 săptămâni, ci mă refer la greutate - aici intenționam să ajung și mă bucur că sunt ok și cu mult înaintea ”termenului limită” (30 aprilie).
 V-am bătut la cap cu ”dieta” mea nu atât cât să luați voi seama, ci mai degrabă să rezist eu în primele zile, așa că acum se cuvine să zic mulțam, dragilor că m-ați suportat!
 Unii m-ați întrebat ce și cum fac, care-i rețeta, alții ați spus că ”povestea” bate în obsesie, mulți mi-ați dat sfaturi (mai mult sau mai puțin avizate) și m-ați încurajat (apreciez!), dar realitatea e că se impunea, mă îndreptam ”liniștită” spre 60 de kg, la fix 1,60 m cât mi-s.

A fost un exercițiu de voință pe care l-am reluat, căci era testat încă din anul 2006 și știam că funcționează, fiind testat și de câtiva prieteni. E drept atunci aveam niște ani, acum... e altă poveste, dar principiul e același: nu poți obține echilibru, uzând de metode total anapoda, așadar totul ține de organizare, de trei mese pe zi și cu una-două gustări, cu absolut orice aliment ai chef (cu condiția să nu o ții cu zilele doar cu un anume fel de mâncare) și mai cu seamă de CANTITATE. Evident, din diverse motive (nu are rost să exemplific), se întâmplă să mâncăm prea mult, să ronțăim tot felul...  Desigur, și mie mi s-a întâmplat pe parcursul acestor săptămâni, dar au fost cazuri rare și pot zice că au ajutat în măsura în care simțeam că ”o să mooor, dacă nu mănânc ceva dulce”.

Zic, pe scurt, pentru cei care m-au întrebat la modul serios (și am ”martori” ca așa e ;) ): 7 kg în 6 săptămâni, mâncând orice aliment am avut poftă, în cantitate redusă cam cu 35-40% față de cât mâncam înainte, fără bere (reiau, prin mai - vine vara și o bere, din când în când, merge) și alte băuturi alcoolice sau nu (la apa minerală nu pot renunța, sunt dependentă!), cu mai puțină cafea cu zahăr, cu mult ceai de toate felurile (neîndulcit), cu ciocolată neagră (chiar destul de multă - e bună rău!), cu fructe uscate atunci când mi-era gândul la cine știe ce ”rețetă”, cu nu mai mult de o felie de pâine pe zi, cu mișcare (sunt zbuciumată, e drept, merg pe jos cât pot și am susținut cu măcar jumătate de oră de mers pe role în ultima vreme, cu mici excepții). Atât! În primele 3-4 zile e nasol tare, ai senzația că mori de foame, dar după aceea e ok, începe să-ți fie foame când ar trebui să îți fie. Ideal ar fi să nu fixezi ultima masă foarte târziu, pe la 19 e rezonabil).
Să nu uit să zic că ar trebui să fii sănătos când iei hotărârea de a-ți schimba stilul de viață și, dacă e cazul, poți susține cu vitamine - poate ar trebui să vorbești cu un medic dacă nu știi ce și cum...

Data trecută parcă a fost mai greu, veneam după câțiva ”ani speciali”: am plecat de la 52 kg, am ajuns la 72 kg  în timpul sarcinii, am slăbit până pe la 63, apoi am alăpatat-o pe Bubu timp de 2 ani și 9 luni :) și am tot stat la peste  60. Atunci am slăbit 11 kg cam în 5 luni, ajungând undeva la 52-54 kg, unde am stat mulți ani, până am ajuns iar, ”nu știu cum” la 57 - de aici am plecat acum 6 săptămâni, fotografia cam de atunci e.


Așadar, sunt mulțumită și în formă, mai am de lucrat la ”aspect”, dar și aici fac în fiecare zi câte ceva, iar rezultatele se văd.

Poate vă așteptați la ceva spectaculos, ”magic, rapid și garantat”, ei bine nu, asta e și poate de aceea puțină lume preferă varianta asta de ”dietă”, căci e foarte simplă și ține numai de voință, astfel că devine complicată dacă nu sunteți suficient de motivați.

Vă stau la dispoziție dacă aveți întrebări și vă doresc succes dacă luați hotărârea de a renunța la eventualele ”soluții miraculoase„ (fiți serioși, nu există!) și de a încerca”povestea mea”!

Promit să revin cu foto actuală, azi a fost o zi plină, plină și am fost pe fugă...

Mary, cu drag!




joi, 3 aprilie 2014

calendarul zilei - Jari Matti Latvala

E unul dintre piloții mei preferați (al doilea, ca să fiu precisă, dupa Mikko Hirvonen), iar în 2009 și-a ”sărbătorit” ziua cu un accident spectaculos, în Raliul Sardiniei, din care, culmea, a scăpat doar ușor șifonat (și copilotul la fel). La mulți ani, Jari Matti Latvala!

altă carte, altă poveste

 Astăzi, Mădălina Rotaru, o prietană dragă, mi-a amintit despre o carte minunată, pe care mi-am propus să o recitesc.
Citind ce-a scris ea în 2008, am aflat (pentru că toate poveștile au în spate povestea lor) că eu, necitind postarea ei, am scris, pe blogul vechi, cam așa, prin august 2009:

 Spre ruşinea mea, despre Richard Brautigan nu am ştiut până acum puţină vreme decât că a fost scriitor şi că a fost un tip "ciudat" - reprezentant de vârf al generaţiei Beat şi o voce sonoră a mişcării hippy. L-am descoperit şi savurat ulterior cu ocazia cumpărării volumului În zahăr de pepene, apărut în anul 2004, la Editura Polirom, în traducerea lui Liviu Bleoca.
 Cum am spus şi cu altă ocazie, nu suport ca cineva să îmi povesteacă, pe scurt şi cu cuvintele lui :/, cărţile. Indiferent de cât de avizat este. Îmi place să citesc eu, să înţeleg sau chiar să îmi asum riscul de a nu pricepe nimic din ce a vrut să spună poetul. De asta nu prea citesc recenzii şi nu îmi dau cu părerea despre cărţi. Pot spune doar că mi-au plăcut ori nu. Punct. Aşadar, acestea fiind spuse, să revenim la cartea de astăzi. Mi-a atras atenţia pentru că avea o copertă pe placul meu. Vara nu înseamnă nimic pentru mine fără pepeni (şi margarete!) şi, fiind frig afară (cred că era ianuarie sau februarie), m-am bucurat să vad "pepeni". Am deschis cartea la întâmplare şi am dat peste capitolul Margareta iarăşi şi iarăşi şi iarăşi (nu e o greşeală, aşa se cheamă), deci volumul avea toate ingredientele ca să fie pe gustul meu. Pe lângă toate astea am remarcat din prima faptul că frazele erau scurte şi seci (aparent, pentru că de fapt din folosirea cu zgârcenie a cuvintelor şi mijloacelor... rezultă o poveste fermecătoare, de o profunzime extremă) şi preţul foarte mic 3,99 ron.
 Dar să nu mai întind vorba şi să ”vă citesc” un fragment din Aritmetică:

”Noaptea era răcoroasă şi stelele roşii. M-am plimbat de-a lungul Fabricii de Pepeni. Acolo prelucrăm pepenii şi obţinem zahăr. Extragem sucul din pepeni şi îl fierbem până nu mai rămâne decât zahărul, apoi îl modelăm dându-i forma acestui lucru pe care-l avem: vieţile nostre.
M-am aşezat pe o canapea de lângă râu. Paulina mă făcuse să mă gândesc la tigri. Am stat acolo şi mi-am amintit cum mi-au ucis şi mi-au mâncat părinţii.
Trăiam împreună într-o baracă de lângă râu. Tatăl meu cultiva pepeni, iar mama cocea pâine. Eu mergeam la şcoală. Aveam nouă ani şi nu mă decurcam la aritmetică.
Într-o dimineaţă, la micul dejun, au venit tigrii şi, înainte ca tatăl meu să apuce să înşface o armă, i-au omorât pe el şi pe mama. Părinţii mei nu au mai avut vreme să zică nimic înainte de a muri. Eu încă ţineam în mână lingura cu care mâncam terci.
- Să nu-ţi fie teamă, mi-a spus unul dintre tigri. N-o să-ţi facem nici un rău. Noi nu ne atingem de copii. Stai acolo unde eşti şi noi o să-ţi spunem o poveste.
Unul dintre tigri a început să o mănânce pe mama. I-a smuls braţul şi s-a apucat să-l mestece.
- Ce fel de poveste ai vrea să auzi? Ştiu o poveste frumoasă despre un iepure.
- Nu vreau poveşti, am spus eu.
- O.K., a spus tigrul şi luă o îmbucătură din tata.
Am stat mult timp aşa, cu lingura în mână, după care am lăsat-o jos.
- Ăia au fost părinţii mei, am spus în cele din urmă.
- Ne pare rău, a zis unul dintre tigri. Te rog să ne crezi.
- Aşa-i, a spus celălalt tigru. N-am face asta dacă n-ar trebui, dacă n-am fi pur şi simplu nevoiţi să o facem. Dar numai aşa putem să ne menţinem în viaţă.
- Suntem la fel ca tine, a zis celălalt tigru. Vorbim aceeaşi limbă ca tine. Gândim aceleaşi lucruri, doar că noi suntem tigri.
- M-aţi putea ajuta la aritmetică, am spus eu.
- Ce-i aia? a întrebat unul dintre tigri.
- Aritmetică.
- Aaa, aritmetică.
- Da.
- Ce vrei să ştii? a întrebat unul dintre tigri.
- Cât face nouă ori nouă?
- Optzeci şi unu, a spus un tigru.
- Cât face opt ori opt?
- Cincizeci şi şase, a spus un tigru.
Le-am pus o duzină de alte întrebări: şase ori şase, şapte ori patru etc. Aveam mari probleme cu aritmetica. În final, tigrii s-au plictisit de întrebările mele şi mi-au zis să plec...”


 Sper că v-am făcut curioși și veți citi cartea, iar dacă ați citit-o deja, aș vrea să știu cum vi s-a părut!

 Mary, cu drag!

Notă:  Sursa foto, aici.

miercuri, 2 aprilie 2014

calendarul zilei - Marvin Gaye

Marvin Gaye s-a născut într-o zi de 2 aprilie, motiv bun să-l ascultăm :) Zi minunată! Mary, cu drag!

RA. AND SHINE

 Bijuteriile RA sunt deosebite și mă bucur că pot să vi le prezint din nou :) Raluca, artista care le crează, s-a gândit să organizeze un giveaway, tocmai în ideea de a vă face cunoscută munca și pasiunea ei.
 Vă invit pe pagina de facebook RA. să vedeți despre ce este vorba. Puteți câștiga una dintre aceste bijuterii sau puteți comanda o bijuterie unicat, povestindu-i Ralucăi ce v-ar plăcea - vă asigur că o să fiți foarte plăcut surprinși! 
 În zilele ce urmează vă voi arăta pandantivul meu RA. și vă voi spune și povestea lui (unii o știți, dar pentru că s-a petrecut acum câțiva ani, nu cred că o să vă deranjeze să o reauziți ;-) ).

Mary, cu drag!


marți, 1 aprilie 2014

alivenci, ca la mine acasă

 V-am promis, în week-end, pe facebook unde s-a comentat frenetic, rețeta de alivenci, iată că mă țin de cuvânt, sper să încercați și voi și să vă placă!

Ingredientele pentru rețeta clasică sunt acestea:

400 g brânză de vaci
4 ouă, plus unul de pus deasupra
4 linguri (cu vârf) de mălai
2 linguri (la fel, pline) de făină
300 g iaurt
2 linguri de zahăr (opțional)
unt, o lingură, plus puţin pentru uns tava
sare

 Se procedează așa: fărâmițați brânza de vaci (proaspătă și bine scursă de zer), adăugați puțină sare, ouăle bătute, mălaiul, făina, untul topit și răcit, iaurtul și zahărul (dacă optați pentru varianta dulce, căci se poate face și sărată și-atunci se renunță la zahăr și se adaugă verdeață tocată).

 Se amestecă totul bine, să nu aibă cocoloașe, se pune în vasul (de preferat ceramic sau sticlă termorezistentă - în tava metalică face o crustă groasă și nu se coace la mijloc), uns cu nițel unt, se pune desupra un ou bătut cu un strop de lapte, apoi se pune la copt (în cuptorul încălzit în prealabil), cam jumătate de oră, depinde de ce mașinărie aveți, a mea coace precum un furnal...
Rezultatul e delicios, parol! Se servește cu smântână dulce și (în cazul meu) cu zahăr vanilat :)


 Asta e tot, dar ziceam la început că este ”rețeta clasică”, mai e și rețeta ”boierească”, în care iaurtul (care-i acrișor și îi dă preparatului un gust aparte) poate fi înlocuit cu 200 ml lapte și 100 g smântână, dar în cazul acesta se renunță la bucățica de un topit și  se înlocuiește o lingură de mălai cu una de făină, ca să se lege mai bine compoziția. În rest se procedează întocmai cum v-am povestit.
 Sâmbătă am facut această varianta, de aceea am avut nevoie de consultanță de la mama, Ioanei nu ii place gustul de iaurt din varianta clasică. Produsul a fost un succes, am de gând să îl reeditez în curând, în varianta sărată.

 Spor și poftă bună!

 Să aveți o săptămână de largă inspirație și mare angajament!;)

Cu drag, Mary!