vineri, 27 iunie 2014

Norul meu... de noroc

 Povestea cu fascinația mea pentru nori, încă din copilărie, o știți deja, nu o mai repet. Fotografii ați tot văzut pe blogul vechi și pe Facebook, așa că zic să trec direct la subiect, respectiv norul meu, pe care mi-l doresc de ceva vreme: am zis că mi-l pictez pe un tricou, dar asta însemnă că nu l-aș putea purta tot timpul, apoi am căutat bijuterii cu nor - am găsit doar chestii care nu mi-au plăcut sau din aur (aiurea, norii trebuie să aibă culori... de nori), dar când îmi luasem grija că mai găsesc ceva reprezentativ, văd niște brelocuri drăguțe la Lory Glory și hotărăsc pe loc că ”îmi trebuie acum!„ :)
După niște discuții destul de sumare, în care i-am spus că vreau ”nor”, mi-a propus câteva variante de design, iar una era fix ce trebuia să fie:
 Să-mi fie cu iertare, azi am intrat în posesia lui, n-am apucat să-l fotografiez într-o lumină bună (am doar telefon la îndemână), dar promit că vi-l arăt așa cum este el de fapt: mult, mult mai frumos! E lucrat cu atâta grijă încât nici nu îți dai seamă că este de fapt țesut din mărgele mici, mici, atât este de fin, iar nuanțele folosite îl fac să arate precum un nor real - structura pare în relief, deși e perfect netedă. Artă și precizie zic, însoțită de un mesaj scris de mână, astfel încât după „șocul” inițial primit la vederea bijuteriei, să mă emoționez și mai rău, na, ca să fie de ținut minte! :)
 Despre pasiunea lui Lory și despre munca ei puteți afla dacă îi vizitați pagina Handmade by Lory, vă asigur că se pricepe să pună în practică fel de fel de idei... colorate, chiar și mai ciudate, ca să zic așa... Lucrează cu pasiune și cu grijă pentru calitatea produsului în care investește materiale, muncă și energie, iar voi puteți fi siguri ca intrați in posesia unui lucru deosebit, bun de purtat mulți ani sau de facut cadou.
Alte fotografii cu bijuterii meșterite de Lory, găsiți aici, eu vă mai spun doar că pe norul meu l-am botezat Glory și că am hotărât să nu mă despart niciodată de el, căci a venit însoțit de mesaj de noroc.

 Mulțumesc din suflet! Mulțumesc și pentru surpriza pentru Bubu, un fluture mic și colorat, bun de luat în vacanță, pentru că da, noi ne pregătim să luăm startul la Suceava, sâmbătă! ;)

 Până ne mai auzim pe-aici, zile cu nori de vreme bună!

Mary, cu drag!

miercuri, 25 iunie 2014

How to Train Your Dragon 2

 După o așteptare ”ca pe ace”, iată că How to Train Your Dragon 2 rulează și în cinematografele de la noi. Bubu mi-a comunicat că nu pleacă în vacanță până nu îl vede, așa că luni ”am prestat” :)
 Desigur, Știrbul, dragonul nostru negru, de plastic, ”a dorit” să vină și el, pentru că ”nu a mai fost niciodată la film, nu s-a mai plimbat cu autobuzul și e curios...”.  Da, figurina de plastic are doleanțe, participă la fel de fel de acțiuni, face parte din viața noastră - a căpătat aceste drepturi încă din prima zi, Bubu fiind mare fan.
 Dar să revenim la film și să vă spun de ce mi-a (ne-a) plăcut atât de mult! Întâi de toate realizarea este la cel mai înalt nivel, apoi povestea e cu tot ce-i trebuie să te țină cu sufletul la gură pe parcursul întregii durate, lucru din ce în ce mai rar mai ales la filme de animație, când se preferă o lungire peste măsură a faptelor, doar de dragul artei... Apoi personajele sunt foarte bine conturate, cu calități și defecte subliniate, în parte, prin mijloace diverse, ceea ce le face savuroase de-a dreptul. Și partea de simbolistică e bine evidențiată - personaje precum ”oaia neagră” sau ”puii de dragon” care nu puteau fi stăpâniți și manipulați de nimeni, făcând deliciul scenelor în care apar. N-o să vă povestesc filmul, o să vă mai spun doar că partea mea favorită este cea de început, cu zborul lui Hiccup și Toothless în nori, în căutarea de teritorii noi, urmată de scena de luptă, absolut impresionantă.


Personajul meu favorit este Valka (voce Cate Blanchett), mama lui Hiccup, cea care știe secretele tuturor dragonilor. E înțeleaptă, curajoasă, amuzantă și drăguță, iar când îmbracă „ținuta de luptă” nu îi stă nimic în cale. Îmi place atât de mult ca personaj încât am rugat-o pe Bubu să îmi picteze un tricou - urmează să pună în practică lucrul acesta imediat ce îi pun la dispoziție cele necesare :)
 În final, nu pot să trec cu vedere muzica filmului (marca John Powell), absolut minunată - puteți asculta întreaga coloana sonoră, aici.
 Așadar, recomand cu căldură să vedeți How to Train Your Dragon 2 (noi am optat pentru varianta nedublată), pe lângă partea de animație, e și educativ și amuzant și emoționant, căci vă puteți, cu siguranță, regăsi în personaje sau în unele situații prezentate.

Revin la acest subiect în clipa în care am tricoul cu Valka, până atunci vizionare plăcută!

Mary, cu drag!

Sursa foto.

vineri, 20 iunie 2014

Prăjitură cu zmeură

S-a deschis sezonul la zmeură, fructele noaste preferate! Bubu abia așteaptă să ajungă la țară, acolo are zmeură (roșie și galbenă) din belșug, toată vara, dar până atunci cumpărăm din piață - și când cumpărăm, facem și prăjitură :)


Rețeta e foarte simplă și nu implică nici multă muncă, nici cine știe ce ingrediente, așa că o facem destul de des și cu alte fructe (mure, afine, coacăze). Avem nevoie de:
- 500 g zmeură
- 3 ouă
- 150 g zahăr
- 100 g făină
- 200 ml lapte
- un pic de unt pentru uns forma de copt
- sare
- zahăr pudră pentru pus deasupra.
 Punem într-un bol ouăle cu zahărul, amestecăm cu mixerul, punem un pic de sare, apoi laptele, făina și amestecăm iar până obținem o compoziție omogenă.
 Ungem o formă de ceramică sau de sticlă termorezistentă  cu unt, așezăm fructele și turnăm deasupra compoziția. Dăm la cuptor până se rumenește.

 Partea”cea mai complicată” urmează abia acum: se lasă la răcit, timp în care copilul din dotare tropăie pe loc și verifică din 3 în 3 minute dacă ”e gata”, apoi se pudrează cu zahăr și, dacă se mai apucă, se fac și fotografii frumoase, etapă pe care nu reușesc să o duc la bun sfârșit niciodată, deoarece se dă atacul până mă organizez eu :)
 Spor și poftă bună!

Mary, cu drag!


joi, 19 iunie 2014

Cele patru clase

 Și-a venit vacanța, cu trenul, din Franța! :) Prea multe nu o să vă povestesc despre cei patru ani, am tot scris ”la cald”, pe măsură ce ne-am lovit de sistem, dar aș vrea să subliniez faptul că, în ciuda opiniei (aproape) generale că nu ai de ales decât să te aliniezi fără să comentezi, scopul nostru declarat, încă din clasa I, de a face lucrurile și cum vrem/credem noi, a fost oarecum atins.
 Întâi de toate, am convingerea că Bubu a rămas cu foarte multe cunoștinte folositoare pe termen lung pentru că noi nu i-am impus metode și direcții, ci am lăsat-o să se exprime cum știe sau are chef, chiar dacă asta a însemnat și neparticiparea la diverse concursuri sau evenimente, neînvățarea pe de rost a lucrurilor, ci priceperea informațiilor și trecerea prin filtrul personal, nu doar ”FB-uri” și alte asemenea ”ieșiri în decor”, blamate de sistem și de restul lumii, cu mici excepții.
 I-am arătat că se poate învăța și altfel, nu trebuie neapărat să iei de bun tot ce ți se spune, că în afara științelor exacte restul e subiectiv și lasă loc de exprimare liberă cât încape și că atâta timp cât ai încredere că poți face un lucru și te străduiești să îl și faci, nu are cum să nu îți iasă, chiar dacă nu iese tot timpul ”perfect”. Nu i-am impus, am lăsat-o să aleagă după ce i-am dat informații, ăsta spun eu că e marele câștig. E încă mult de lucru, sper să avem și noi și ea energia, răbdarea și știința de a face învățatul și interesant și distractiv și folositor. Deocamdată stăm bine, Bubu spune că eu  sunt cel mai fain "profesor" al ei și-s realmente mândră de asta! :) Noi învățăm pe-afară, la joacă, din întâmplări, cu exemple clare, de la televizor, din ce citim, din ce greșeli facem și tot așa... Asta ar trebui să se întâmple și la școală, doar că nu e ușor de pus în practică și atunci probabil se preferă varianta ”clasică”. Sigur, e de la caz la caz, fiecare școală are anume metode, fiecare profesor are stilul lui, dar în ansamblu, sistemul e varza, de-aia și rezultatele...

După cele patru clase, concluzia mea e că sistemul e așa pentru că i se permite să fie, pentru că părinții preferă mai tot timpul calea ușoară și acceptă să se conformeze la orice li se servește cu titlul de ”trebuie”. Am zeci de exemple pe care nu o să le discut acum, vreau doar să mă opresc la ”capitolul cantitate”, de care se plânge toată lumea, dar care este alimentat tocmai de dorința indivizilor de mai mult (acumulare de participări, premii, medalii, diplome, ce-o fi, dar să fie...). Exact pe modelul 2+1 gratis la supermarket sau coada la pupat de moaște, poporul face așa fix din spirit de turmă. Consumerismul e promovat cu titlu de regulă, dar în cei patru ani am reușit să evităm în mare, mare parte tot ce nu am considerat folositor pentru noi.
 O luăm de la capăt de la anul, în clasa a V-a, cu noi provocări, cu Bubu ”mare” și un pic neadaptată la ritmul generației ei care azi, la banchet, era rujată, paietată și pe tocuri (fapt care pe mine și pe „colega mea de opinie separată”, mama copilului Mircea, ne-a cam șocat), cu speranța că vom ști să facem alegeri bune.
 Plecăm în vacanță în scurt timp, cu un mic regret că o vreme nu ne mai întâlnim cu prietenii buni, care pleacă și ei care-ncotro, dar cu chef de joacă, citit și umblat pe coclauri, așa că pe teme ”serioase” vom mai discuta abia la toamnă.
VACANȚĂ PLĂCUTĂ!

Mary și Bubu, cu drag!
 



joi, 12 iunie 2014

Răsfăț cu prune și dovleac, la cutie :)

 Vă spuneam, sunt în epoca ”exist, deci testez”, așa că am ajuns cu căutările la capitolul mască peeling, deși aveam pe listă un produs foarte bun, aproape imbatabil până la momentul testării Peelingului enzimatic BIO cu prune și dovleac pentru fața și corp .
 Ce are noua mea descoperire în plus față de alte produse? Ei bine, are compoziție 100% naturală, aspect important mai ales în cazut persoanelor cu pielea sensibilă sau cu alergii la diferite substanțe sintetice ce se găsesc în produsele de fabricație industrială. Singurul test ce trebuie făcut obligatoriu și în cazul produselor naturale, este cel la uleiurile esențiale (aici vorbim despre rozmarin și geraniu), în rest nu sunt riscuri.
 Această mască nu este abrazivă, nu conține acele particule care pot irita, dar curăță foarte bine și lasă pielea proaspătă și hidratată. În plus miroase minunat! - aici poate ar trebui luate măsuri, în sensul de a scrie clar pe etichetă că nu se mănâncă, căci arată precum un gem și mai că îți vine să guști puțin... :)
 Produsele Hera sunt fabricate în România (important, zic!) și sunt destinate atât folosirii acasă, cât și în saloanele de cosmetică. Au certificare BIO și prețuri destul de prietenoase (cel puțin unele), ținând cont de calitatea și proprietățile lor. Deși am descoperit  recent marca, deja am testat și un Scrub BIO tonifiant cu zahăr pentru față și corp și mai am în listă câteva produse care-mi fac cu ochiul, voi reveni cu păreri pe măsură ce le testez.

 Întreaga gamă de produse Hera este disponibilă în magazinul icosmetice.ro , spor la cumpărături!

Mary, cu drag!

sâmbătă, 7 iunie 2014

Casele cu flori la ferestre

 În foarte scurt timp, imediat ce luăm vacanță (spun ”luăm” pentru că programul meu este strict legat de cel al Ioanei), plecăm acasă, la Suceava. Ioana va rămâne pe perioada verii acolo, eu voi sta mai puțin, dar în măsura în care voi putea voi da ture să mai rezolv una-alta, să mă mai văd cu prietenii și să adun povești pentru un an întreg :)
 V-am promis ieri, pe Facebook, că vă povestesc despre case. Casele de la mine de acasa. Reiau un material salvat de pe blogul vechi, sigur nu l-ați citit, a fost postat pe 23 iulie 2011.

 ”În "marea" de vile, viloaie, termopane, garduri din beton cu coloane şi brizbrizuri (horror, credeţi-mă!), gresii şi faianţe de la poartă până-n grădină (care au invadat aproape orice localitate din Bucovina), au mai supravieţuit şi câteva case simple, cu flori nepretenţioase suite până la acoperiş, cu viţa de vie agăţată de streaşină. 

 În lumina soarelui casele astea capătă aer de poveste, risipesc pe loc greaţa pe care ţi-o dă kitsch-ul grosolan, iar dacă ai ochi să le vezi, pricepi că-i musai să le faci măcar o fotografie, să le prelungeşti viaţa fie şi-aşa, să vadă şi alţii care or să vină că oamenii locului n-au fost mereu needucaţi şi că satul a avut şi altă viaţă, poveştile s-au scris şi altfel, iar soarele avea unde să zăbovească o clipă fără să fie orbit de strălucirea violentă a scărilor de inox şi a creaturilor aurii care sălăşluiesc aproape pe fiecare stâlp de poartă, pe terasă ori fântână...
  Poze cu noul curent arhitectonic din zonă nu am avut nervi să fac, dar vă asigur că e cum se poate mai rău. Înţeleg, desigur, că lumea trebuie să meargă înainte, să se adapteze la noile tehnologii şi materiale, dar nu pricep de ce trebuie să uzeze de atâtea combinaţii elucubrante.
 Zona în care-am copilărit eu a fost pe vremuri încadrată în teritoriul Moldovei de Sus, iar ocupaţia austriacă a lăsat oarece amprente pozitive. Se vedea clar că totul e altfel - mai aşezat, mai de bun-simţ, cu oameni mai puţin aplecaţi spre a epata, ci mai degrabă gospodăroşi şi bine ancoraţi în valorile moştenite, gata oricând să îţi demonstreze cu argumente solide că-i important să umbli cu paşi mici, dar apăsaţi, că fiecare lucruşor are rostul şi strălucirea lui şi nu-i nevoie de artificii şi de poleială în plus ca să-i sporeşti valoarea, că simplitatea face ca lucrurile să fie frumoase şi funcţionale în acelaşi timp.

  Singura speranţă ca lucrurile să nu se înrăutăţească şi mai tare e ca mulţimea plecată prin cele Grecii, Spanii ori Italii să nu mai aibă atâta bănet de risipit aiurea pe metri cubi de betoane şi să vadă că se poate păşi foarte bine şi pe iarbă şi se poate locui şi-ntr-o casă simplă cu flori la geam şi gard de lemn.”

 Adaug la ce scriam atunci, că lucrurile nu s-au îmbunătățit, ci dimpotrivă - lumea nu a mai avut resurse și a improvizat sau a renunțat să termine ”betoanele”, așa că acum poți vedea construcții și mai urâte, și mai în dezacord cu locurile și cadrul natural. Știu că tot ce se mai construiește în prezent este în ”stil nou”, lumea nu apelează la variante de construcție mai discrete, mai prietenoase cu mediul, mai ieftine, ci tot la năravul de a fi cât mai ”modern” a rămas.
 Din fericire, la mine acasa e frumos și plin de verde, căci mama se ocupă și întreține, repară, drege cât se poate ca totul să rămână așa, făcut gospodărește și cu temei.

Până să plec în vacanță sper să apuc să vă povestesc și despre Muzeul Satului Bucovinean, un loc unde e musai să ajungeți dacă aveți drum la Suceava. 

Sfârșit de săptămână așa cum vă doriți!

 Mary, cu drag!

marți, 3 iunie 2014

Sirop de mentă

 Nu prea am eu vreme și chef de bucătăreli, mai ales că am încă provizii mari de gemuri, dulcețuri și alte bunătăți,  dar parcă un sirop de mentă tot aș face - a fost primul care s-a epuizat (din cel de păpădie mai avem puțin). Rețeta v-am mai spus-o pe blogul vechi, dar o reiau, în caz că ați ratat momentul... ;)

Ingrediente necesare:  
700 g zahăr, 2 linguri de miere, 1 l apă, cam 200 g frunze proaspete de mentă, o cratiţă dedicată gemurilor, dulceţurilor, siropurilor şi chef... :)

 Se spală menta în apă rece, apoi se aruncă în apa ce clocoteşte. Se fierbe 5 min, nu mai mult, acoperită cu capac. 

Se lasă apoi alte 5 min să se "aşeze" şi să îşi ia aroma, apoi se strecoară, printr-un tifon, direct în cratiţa în care va fierbe siropul. Se adaugă zahărul, mierea şi se amestecă până se topesc cristalele de zahăr.

 Dacă aţi ajuns până aici, siropul e ca și făcut.  Mai trebuie pus la fiert, amestecat din când în când, iar când capătă consistenţa mierii pe care (sper) aţi pus-o la etapa precedentă, e gata. Şi e bun! Şi nu are o culoare nasoală (cum zic unii). Şi nici nu îi trebuie colorant verde ca să aibă aspect... Şi nu se face greu. Şi nu se fierbe 5 ceasuri, cum am văzut în unele rețete. Se pune în sticle curate și uscate și se păstrează într-un loc răcoros.
 Pe timp de vară, în combinația cu gheață și lamâie, e preferatul Ioanei - nu se compară cu niciun suc, sirop sau altă "răcoritoare" din comerţ, parol!
Spor! Din seria ”rețete”, urmează povestea primului meu oțet de trandafiri :)

Mary, cu drag!