marți, 21 octombrie 2014

Ceai (1)

 Îmi tot propun de ceva vreme că vă spun despre Ceaiul de boboci de trandafir de la Sonnentor, azi e momentul, mai cu semă că se face frig de-a binelea și un ceai cald, seara, când ajungi acasă, merge la fix!
 Pe scurt: este, de departe, cel mai bun ceai băut de mine vreodată! Și-mi plac ceaiurile, am o colecție întreagă de pliculețe, cutii, cutiuțe, cu fel de fel de ceaiuri simple sau amestecate, de fructe, ierburi și flori; le beau în funcție de cum am chef, în căni alese tot după starea de spirit, testez mereu arome și combinații noi și rareori sunt așa entuziasmată de vreo descoperire... Ceaiul ăsta e o minune, e atât de fin și aromat încât nu-i mai trebuie nimic, nici zahăr, nici miere. Poate doar cana merge schimbată din când în cand, așa, de dragul poveștii... :)
 Mai multe detalii despre magazinele în care găsiți ceaiurile Sonnentor, aici, dar să știți că și unele magazine tip Plafar au măcar o parte dintre produse.
 Și pentru că am pomenit de pasiunea mea pentru căni, iată ce am găsit la rubrica ”accesorii” - îmi trebuie, acum! :)


 Următoarea ”poveste” va fi despre un loc deosebit de unde se pot cumpăra căni și alte lucruri folositoare pentru prepararea ceaiului, apoi (după ce mă învrednicesc să fac fotografii) vă voi spune cum ”reciclez” bobocii de trandafir folosiți la prepararea ceaiului - știu, sună cam ciudat, dar e o idee faina, pe cuvânt!

Săptămână bună să aveți!

Mary, cu drag!

Foto, sonnentor.ro

miercuri, 15 octombrie 2014

cum să îți iasă și ție ”vrăjile” :)

 Numai mâine nu-i poimâine, ca să zic așa, și se face de sfârșitul lunii și se întâmplă petrecerile de Halloween, când toată lumea se agită să se costumeze, să fie cât mai în spiritul sărbătorii... ;) Plus că vine sfârșitul anului, cu serbări în școli și grădinițe și iar începe goana după costume. Eu, deși mă pricep destul de bine să croiesc și să cos, de câțiva ani buni nu mă mai agit să investesc în materiale și să aloc timp acestei îndeletniciri (mai cu seamă că-i de la sine înțeles că nu te poți duce în doi ani, la rând, cu aceeași costumație, asta presupunând că ar mai fi bună ca mărime și ai primi fix același rol), ci închiriez pentru Bubu, așa e cel mai simplu.
Să vă vând și vouă, dară, un pont: puteți cumpăra,/închiria de pe dapre.ro
Bubu, prin clasa I, cred...
 Pe pagina magazinului sunt prezentate doar o parte dintre costume, dar la atelier, căci se poate ajunge ușor acolo, dacă sunteți din București,  găsiți o cameră plină ochi numai cu costume și accesorii pe care le puteți închiria nu cu ora, minutul, secunda, cum se face la majoritatea firmelor de profil, ci pe eveniment, adică puteți avea costumul înainte, să îl puteți proba și îl returnați peste o zi, două sau într-un termen stabilit de comun acord cu cei de acolo, fără să fie nevoie să alergați imediat după serbare, să nu fiți penalizați.
Costume fel de fel
Asta ar fi un avantaj, apoi trebuie să știți că absolut fiecare lucrușor este impecabil, lucrat cu atenție, de profesioniști, nu comanzi ceva și în realitate primești te miri ce cârpă gata să cedeze la prima mișcare pe care o faci (știu cazuri...). Costumele sunt retușate, dezinfectate, călcate după fiecare utilizare (asta în cazul celor pentru închiriat), așa că și din acest punct de verdere, recomand locul cu maximă încredere.
În cazul în care doriți un costum/personaj care nu se află pe stoc, se poate executa, dar pentru asta trebuie să emiteți din vreme comandă fermă, mă rog, nu intru în detalii, asta se aranjează telefonic, pe e-mail sau direct la atelier, vă asigur că se comunică ușor cu cei de acolo, totul e să îi contactați.
Am fost acolo, în raiul hăinuțelor, iată dovada ;)

 Cam asta am avut a vă zice despre costume, căci e sezonul, dar revin asupra subiectului D' Apre pentru că Doina, cea care face să se întâmple toată această poveste, se ocupă și cu alte treburi colorate, gen rochii de ocazie absolut minunate, haine  simple, ușor de combinat și de purtat zi de zi, accesorii fel de fel numai bune să învioreze orice ținută. Revin, am zis, în clipa în care aceste articole vor fi disponibile și în magazinul online, însă, până atunci puteți arunca un ochi pe pagina de facebook, aici, sigur găsiți ceva pe plac.

Mary, cu drag!